Astazi 21.07.2012, credinciosii Parohiei Ortodoxe din Corpadea au inaltat o rugaciune
pentru sufletul adormitului intru Domnul Savan Gavrila, trecut la cele
vesnice la varsta de 90 de ani.
Dumnezeu sa-l ierte si sa-l odihneasca
Fraţilor, bucuraţi-vă! Desăvârşiţi-vă, mângâiaţi-vă, fiţi uniţi în cuget, trăiţi în pace, şi Dumnezeul iubirii şi al păcii va fi cu voi. II Corinteni 13,8
sâmbătă, 21 iulie 2012
sâmbătă, 23 iunie 2012
Aducem multumiri
Aducem multumiri doamnelor Gavris Lucretia, Pitica Laura, Petean Mariana si Login Camelia pentru efortul pe care l-au facut pentru a realiza acest pas in demersurile de infrumusetarea a Bisericii parohiale din satul nostru.
Cu deosebita consideratie,
Pr. Mihai Pop si membri Parohiei Ortodoxe Corpadea
miercuri, 16 mai 2012
O carte care merita citita..
Fie ca aceste pagini sa provoace intrebarile care nasc raspunsurile
adevarate, cele implinite in Dumnezeu. Iar spatiul acesta al maidanului
sa fie, cu adevarat, un spatiu al intervalului din care se cresc
parghiile intalnirii cu Dumnezeu pentru inca multe generatii de acum
inainte. (Romeo Petrasciuc)
miercuri, 2 mai 2012
Rugaciunea femeii insarcinate
O,
Imparate Sfinte, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, izvorule al vietii
si al nemuririi, iti multumesc ca in casatoria mea m-ai facut vas ales al
binecuvantarii si al darului Tau. Caci Tu Stapane ai zis:”cresteti si va
inmultiti, umpleti pamantul si-l stapaniti!”
Iti multumesc si ma rog: Binecuvanteaza acest rod al trupului meu, care mi-a fost dat de catre Tine; ocroteste-l si da viata intru Duhul Tau cel Sfant; da-i crestere intru sanatate si trup curat cu madulare bine intemeiate. Sfinteste trupul lui, mintea, inima si toate simturile si daruieste acestui prunc care se naste suflet intelept si intemeiaza intru el frica Ta.
Inger credincios, pazitor sufletului si trupului ii daruieste. Pazeste-l, tine-l, intareste-l si-l adaposteste pe el in pantecele meu pana in ceasul nasterii lui si nu-l tainui pe el in pantecele maicii sale, pentru ca mainile Tale l-au alcatuit dandu-i viata si sanatate.
O, Doamne Iisuse Hristoase intru Atotputernicile si parintestile tale maini incredintez copilul meu. Aseaza-l pe el sub mana harului Tau si prin sfantul Duh, sfinteste-l pe el sub mana Harului Tau si prin sfantul Duh sfinteste-l si-l innoieste intru viata vesnica ca sa fie madular al cerestii Tale Imparatii. Amin.
O intru tot Milostive Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, cauta si ma pazeste pe mine roaba Ta, de frica si de duhurile cele rele care cauta sa strice lucrul mainilor Tale, iar cand va veni ceasul si timpul meu, izbaveste-ma de dureri. Lumineaza-mi neputintele cele din timpul iesirii si da-mi intarire si putere la nastere. Fa-o grabnica prin Atotputernicul Tau ajutor, ca slava lucrului Tau este aceasta si taria Atotputerniciei Tale, lucrul Harului Tau si a inimii tale milostive. Amin!
Iti multumesc si ma rog: Binecuvanteaza acest rod al trupului meu, care mi-a fost dat de catre Tine; ocroteste-l si da viata intru Duhul Tau cel Sfant; da-i crestere intru sanatate si trup curat cu madulare bine intemeiate. Sfinteste trupul lui, mintea, inima si toate simturile si daruieste acestui prunc care se naste suflet intelept si intemeiaza intru el frica Ta.
Inger credincios, pazitor sufletului si trupului ii daruieste. Pazeste-l, tine-l, intareste-l si-l adaposteste pe el in pantecele meu pana in ceasul nasterii lui si nu-l tainui pe el in pantecele maicii sale, pentru ca mainile Tale l-au alcatuit dandu-i viata si sanatate.
O, Doamne Iisuse Hristoase intru Atotputernicile si parintestile tale maini incredintez copilul meu. Aseaza-l pe el sub mana harului Tau si prin sfantul Duh, sfinteste-l pe el sub mana Harului Tau si prin sfantul Duh sfinteste-l si-l innoieste intru viata vesnica ca sa fie madular al cerestii Tale Imparatii. Amin.
O intru tot Milostive Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, cauta si ma pazeste pe mine roaba Ta, de frica si de duhurile cele rele care cauta sa strice lucrul mainilor Tale, iar cand va veni ceasul si timpul meu, izbaveste-ma de dureri. Lumineaza-mi neputintele cele din timpul iesirii si da-mi intarire si putere la nastere. Fa-o grabnica prin Atotputernicul Tau ajutor, ca slava lucrului Tau este aceasta si taria Atotputerniciei Tale, lucrul Harului Tau si a inimii tale milostive. Amin!
Imparateasa
mea preabuna si nadejdea mea, o Maica a Lui Dumnezeu, bucuria celor necajiti,
ajuta-ma ca sunt fara ajutor. Mijloceste tu si roaga-te la Fiul tau Iisus
Hristos, Dumnezeul nostru, sa-mi binecuvanteze timpul acesta in care port in
pantece prunc, sa usureze greutatea sarcinii si sa daruiasca binecuvantarea Sa
peste pruncul pe care-l voi naste; ca nu stiu alt ajutor mantuitor si nici alta
nadejde si scapare care sa ne pazeasca si sa ne apere. Ca intru a ta mijlocire
si ajutor, slava si multumire intru toate inaltam, unuia Dumnezeu in Treime,
Facatorul tuturor, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin!
luni, 23 aprilie 2012
Fericiti cei prigoniti pentru dreptate...
Sfântul Ierarh şi mărturisitor ILIE IOREST Mitrop. Transilvaniei (Canonizarea- 1955)
Se născuse în jurul anului 1600, într-un sat din Transilvania. Merge de tânăr în mănăstirea Putna. În toamna anului 1640 a trecut la cele veşnice mitropolitul Ghenadie II al Transilvaniei. La stăruinţele domnitorului Vasile Lupu al Moldovei, în scaunul vacant a fost ales ieromonahul Iorest de la Putna.
Cu prilejul confirmării sale în demnitatea de mitropolit de către principele Gheorghe Rakoczy I, i s-au impus mai multe îndatoriri, i se cerea să traducă şi să tipărească în româneşte anumite rugăciuni şi cântări calvine, precum şi un Catehism calvinesc. A refuzat acest lucru.
Este prezent la Sinodul de la Iaşi, din septembrie-octombrie 1642, care a aprobat Mărturisirea Ortodoxă a mitropolitului român Petru Movilă al Kievului.
Dar tot în anul 1642 calvinii au tipărit, în satul Prisaca, un Catehism calvinesc în româneşte. Se pare că mitropolitul Iorest s-a împotrivit la tipărirea şi răspândirea Catehismului, fapt care a accentuat nemulţumirile mai vechi pe care le aveau împotriva lui cârmuitorii calvini. Aşa se face că la începutul anului 1643, din ordinal principelui Gheorghe Rakoczy I, s-a convocat „un sinod” de protopopi, preoţi şi mireni, care a
hotărât înlăturarea mitropolitului Iorest din scaunul vlădicesc.
Motive de ordin politic, determinate de înăsprirea relaţiilor dintre Gheorghe Rakoczy I şi Vasile Lupu.
Samuil Micu, în lucrarea sa Scurtă cunoştinţă a istoriei românilor, scria că „pentru împotrivirea păstoricească cu care s-au pus împotriva eresului calvinesc şi nu au voit a primi împărtăşirea lui, la care domnul ţării îl silea, au fost lepădat din episcopie şi ca să nu vază că pentru credinţă pătimeşte, i-au scornit nume rău şi i-au făcut pâră mincinoasă”.
Gheorghe Şincai scria că „acesta s-au lepădat din vlădicie pentru că n-au primit catehismul (calvinesc n.n.)”.
Înlăturat din scaunul mitropolitan, Iorest a fost aruncat în închisoare, împreună „cu mulţi preoţi creştini”, cum se arăta într-o scrisoare de atunci, iar bunurile i-au fost confiscate.
A fost eliberat abia în noiembrie 1643, după nouă luni de detenţie, pe baza răspunderii ce şi au luat-o 24 de credincioşi că va plăti 1000 de taleri. După eliberare, s-a reîntors la mănăstirea Putna.
În iunie 1645, mitropolitul Iorest a plecat în Rusia, pentru a strânge ajutoare. Ajuns la Moscova, a fost primit de ţar în două rânduri, obţinând felurite daruri şi bani. Se pare că s-a reîntors în ţară în primăvara anului următor.
A murit la adânci bătrâneţi, după cum aflăm dintr-o însemnare pe un Minei în manuscris: „Să se ştie când a
murit vlădica Iorest, în anul l678, luna martie 12”.
Sfântul Ierarh şi mărturisitor SAVA BRANCOVICI, Mitropolitul Transilvaniei n.1620
In timpul păstoririi lui s-a tipărit Noul Testament de la Alba Iulia, în anul 1648, prima ediţie în româneşte.
În vara anului 1656, după moartea lui Simion Ştefan, în scaunul vacant a fost ales protopopul văduv Simion Brancovici din Ineu (jud. Arad). Acesta făcea parte dintr-o veche familie sârbească, se pare, originară din Herţegovina.
Păstoria lui ca mitropolit a fost mult tulburată de propaganda calvină, dar şi din cauza războaielor şi a schimbărilor politice care au avut loc în primii ani de păstorire.
Astfel, în anii 1659-1661, Sava a fost chiar înlocuit cu alţi doi mitropoliţi: cu Ghenadie III, iar după moartea acestuia, cu Daniil. Abia în aprilie 1662 a primit o nouă diplomă de confirmare în scaun din partea noului principe calvin al Transilvaniei, Mihail Apaffi.
In anul 1668 mitropolitul Sava a fost nevoit să plece în Rusia după ajutoare. A stat în Moscova vreo trei luni, fiind primit în două rânduri de ţarul Alexei Romanov. După reîntoarcerea din această călătorie a început o perioadă de noi asupriri din partea lui Mihail Apaffi. In februarie 1669, principele a dat un decret prin care se impuneau mitropolitului o serie de îngrădiri, cea mai grea fiind aceea a supunerii sale faţă de superintendentul calvin maghiar din Alba Iulia.
În 1675 a convocat un „sobor” sau adunare de protopopi, preoţi şi mireni în Alba Iulia, când s-au luat mai multe măsuri cu
privire la întărirea vieţii religios-morale a preoţilor şi credincioşilor români din Transilvania.
Preoţii erau îndatoraţi să predice şi să slujească în româneşte în fiecare zi de duminică şi sărbătoare. Câteva măsuri priveau înlăturarea superstiţiilor, mai ales a celor legate de cultul morţilor. Credincioşilor li se cerea să se împărtăşească de patru ori pe an, să cunoască rugăciunile, Crezul şi cele 10 porunci.
Desigur, toate acţiunile mitropolitului au provocat nemulţumirea, dar şi teama principelui şi a cârmuitorilor confesiunii calvine din Transilvania. Se adăuga la aceasta şi descoperirea unui complot îndreptat împotriva lui Apatii, la care îşi dăduse consimţământul şi fratele mitropolitului, cărturarul Gheorghe Brancovici.
De aceea, din dispoziţia principelui, la 2 iunie 1680 s-a constituit un „scaun de judecată” la Alba Iulia, format din 101 persoane în vederea judecării mitropolitului Sava. A fost judecat şi condamnat în aceeaşi zi cu depunerea din treaptă.
Îndată după pronunţarea sentinţei, a fost aruncat în închisoare, iar averea confiscată de principe.
Cronicarul maghiar Mihail Cserei, contemporan cu Sava, scria că unii dintre acuzatorii săi au fost „mituiţi cu daruri”, ca să-i aducă acuze nedrepte, că „i-a fost prădată întreaga avere” şi că în închisoare „era bătut până când se rupea cămaşa şi carnea de pe trupul lui”.
Istoricul Samuil Micu scria că „tot norodul şi clerul românesc ca un lucru adevărat ţine, cum de la cei bătrâni au luat, că Sava toate întâmplările acestea le-a păţit pentru credinţă, că sa
împotrivit eresului calvinesc şi l-a lepădat şi n-a vrut a se uni cu acela”. Bătrân şi bolnav, a trecut la cele veşnice, în primele luni ale anului 1683 probabil în aprilie. Nu ştim unde se găseşte mormântul său.
Sfântul IOSIF MĂRTURISITORUL,Episcopul Maramureşului
Pe la mijlocul veacului al XV-lea, fraţii cneji Drag şi Dragoş au ctitorit o mănăstire în satul Peri (azi în Ucraina subcarpatică), în 1391„stavropighie” a Patriarhiei, cu alte cuvinte îi era subordonată direct.
Dar în satele din nordul acestui pământ românesc s-au aşezat treptat şi unii credincioşi ruteni, care-şi aveau propriul lor episcop, cu sediul la Muncaci (azi Mukacevo, în Ucraina).
În 1646 o parte din preoţii şi credincioşii ruteni din eparhia Muncaciului au acceptat unirea cu Biserica Romei, aşa cum făcuseră şi o parte din ucraineni, prin aşa-numita „unire” de la Brest, din anul 1596.
Pentru a împiedica lucrarea prozelitistă a episcopilor uniţi de la Muncaci, preoţimea românească din Maramureş şi-a ales un episcop din partea locului, şi anume pe protopopul
văduv Iosif Stoica, nobil din Criciova.
Clerul şi credincioşii români din Maramureş au fost cu totul străini de actul unirii săvârşit de mitropolitul Atanasie Anghel în 1701. Istoricul maghiar Nicolae Bethlen, fost cancelar al Transilvaniei, nota că episcopul Iosif Stoica a întocmit şi o scrisoare împotriva unirii cu Biserica Romei, bazată pe texte din Sfânta Scriptură şi din Sfinţii Părinţi, exprimându-şi chiar uimirea că un român era capabil să scrie o lucrare atât de temeinică.
In 1705, vicecomitele Maramureşului, Francisc Darvay, l-a obligat să semneze un program în 20 de puncte, care periclitau mult credinţa ortodoxă şi însăşi fiinţa naţională românească.
Refuzând să facă acest lucru, a fost arestat şi întemniţat în cetatea Hust. După eliberarea din închisoare, Iosif şi-a îndeplinit în ascuns îndatoririle sale vlădiceşti. După puţină vreme, tot în acel an, a trecut la cele veşnice.
Sursa: Pr. Prof. Mircea Pacurariu: Sfinti daco-romani si romani
miercuri, 18 aprilie 2012
luni, 26 martie 2012
"Ravna casei Tale ne-a topit" In 2,17
Aducem multumiri Familiei Lola pentru gestul deosebit pe care l-au facut pentru Biserica satului Corpadea. Este un gest care intregeste eforturile pe care le-ati facut pana in acest moment, motiv pentru care nu putem decat sa va fim recunoscatori si vesnic rugatori inaintea Domnului.
luni, 12 martie 2012
Rugaciune pentru aflarea unui duhovnic
"Doamne, Tu, care nu voiesti moartea pacatosului, ci ca sa se intoarca si sa fie viu, Tu, care Te-ai pogorat pe pamant tocmai spre a invia pe cei ce suspina si care sunt morti prin pacat si spre a-i face vrednici sa Te vada pe Tine, Lumina cea adevarata, pe cat este cu putinta omului, trimite-mi un om care sa Te cunoasca, pentru ca, slujindu-l si supunandu-ma lui din toate puterile mele, ca si Tie, si facand voia Ta in a lui, sa-Ti plac Tie, singurului Dumnezeu, si sa ma invrednicesc si eu, pacatosul, de Imparatia Ta" (Sfantul Simeon Noul Teolog).
sâmbătă, 18 februarie 2012
Despre smerenie
,,Cel ce cade in genunchi cerand tatalui pamantesc iertare,cu sufletul vede de la departare,raiul.Cel ce cade in genunchi pt a cere iertare Tatalui ceresc este deja cu sufletul zburdand prin rai.Iar cel ce cade in genunchi cerand din suflet iertare dusmanului,pregateste raiul nu doar pt unul,ci pt doua suflete''
(Cristian Serban)CUVINTE DE FOLOS DUHOVNICESC PT OMUL CONTEMPORAN
miercuri, 18 ianuarie 2012
Impreuna putem implini un vis
Organizarea, în cadrul Oficiului Parohial, a unui Centru de Informare a Tinerilor în vederea consilierii şi orientarii religioase şi sociale îşi propune să iniţieze şi să dezvolte o serie de activitati specifice în folosul tinerilor noştri. Acest amplasament ar constitui un raspuns coerent si operativ la nevoia acestora în ceea ce priveste accesul la informaţie. Organizarea unui centru de informare ar permite evitarea şi soluţionarea unor probleme acute precum: delincventa juvenilă, consumul de alcool, lipsa de coeziune socială şi dezinteresul faţă de dezvoltarea religioasă şi intelectuală.
Dezvoltarea acestui proiect presupune
· amenajarea spaţiilor necesare (tencuit, finisaje, instalaţii etc...)
· dotarea centrului cu 3 sisteme PC, 1 video proiector, mobilier aferent etc.
· organizarea unor ateliere de lucru cu grupurile tinta, cu scopul dezvoltarii religioase si intelectuale, dezvoltarea unor hobby-uri (precum fotografia) prin realizarea unor galerii de expozitie de dimensiuni reduse.
Pentru a putea realiza acest deziderat al comunităţii noastre apelam la înţelegerea si bunăvoinţa dumneavoastră. Cunoscandu-va preocuparile pentru valorile sociale si spirituale ale societăţii româneşti contemporane, vă mulţumesc anticipat pentru implicarea dumneavoastră.
Vă mulţumim şi vă rămânem veşnic recunoscători şi permanent rugători către Bunul Dumnezeu.
joi, 5 ianuarie 2012
Cuvant de invatatura la Botezul Domnului
In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh. Amin.
Sa luam aminte cum a zis Parintele ceresc lui Iisus, vorbind cu El: "Tu esti Fiul Meu cel iubit, intru Tine bine am voit".
Psalmistul, inspirat, incredinteaza mai inainte, in Psalmul 2: "Zis-a Domnul (adica Parintele ceresc) Domnului meu (Fiului lui Dumnezeu, Care e Domnul nostru): Tu esti Fiul Meu, Eu astazi Te-am nascut"(adica in vesnicie, Vesnicul Meu Fiu).
Ioan boteza multimile, care isi recunosteau pacatele... Pacatul a insemnat despartirea de Dumnezeu, care, la randul ei, a insemnat despartirea de insasi menirea noastra. De aceea a zis un profet - un cuvant de la Dumnezeu: "Nu pe Mine M-ati parasit, ci pe voi insiva". Cand Il parasesti pe Dumnezeu te parasesti pe tine insuti; adica menirea ta, taina ta, rostul tau in fata lui Dumnezeu si in fata creatiei intregi.
"Legea si proorocii au fost pana la Ioan", iar de acum inainte se vesteste Evanghelia. Iisus n-a avut pacat de marturisit, dar a primit actul simbolic, anume Si-a plecat capul in apa Iordanului, dezvaluind inca de aici, simbolic, taina inecarii pacatului.
Psalmistul: “Voi dumnezei sunteti, fii ai Celui preainalt”. De aceea Te-am trimis in lume, Fiul Meu: Mergi si-Ti mantuieste fratii! Intru Tine am binevoit (e toata bunavoirea Mea). Faptura intreaga este opera a vointei lui Dumnezeu; a bunei voiri a Parintelui ceresc, prin lucrarea Fiului si in unitatea, in comuniunea, in sanul Duhului Sfant Care ne strange pe toti.
A doua zi dupa botez, cand Iisus a venit la Iordan, Ioan a aratat catre Iisus si le-a spus ucenicilor: "Iata Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridica pacatul lumii".
Si zic Parintii (Sf. Ioan Gura de Aur): Ce a vrut sa insemne acest cuvant? Pe de o parte: L-a descoperit pe Iisus - Mielul; iar mielul e simbol al jertfei, care, la randul ei, e puterea care infrange pacatul. Orice creatie poarta in ea taina jertfei. Ca asa trebuie sa traiasca omul, in orice act al lui, ca o stare de jertfa. De aceea a zis Ioan: "Iata Mielul Cel ce ridica pacatul lumii", ca sa le arate celor de fata: Iisus, Care a venit la botez, nu e asemenea voua, care veniti sa va strigati pacatele; El a venit pentru pacatul vostru; pentru ca El e Mielul, Cel ce ridica pacatul vostru.
Toate apele se sfintesc astazi din taina coborarii in apele Iordanului a Fiului lui Dumnezeu (Care, am vazut, nu sa-Si spele pacatele a venit, ci sa ridice pacatul lumii, sfintind apa; si sfintind casele... si simteam taina aceasta pe care numai Dumnezeu o poate face: a innoirii inimilor si a fetelor tuturor care au primit cu atata bucurie si nadejde sfintirea.
Azi pacatele oamenilor se curatesc in apele Iordanului. Astazi raiul s-a deschis oamenilor, Soarele dreptatii ne lumineaza, azi ne-am usurat de plansul celui vechi, al lui Adam. Stapanul la botez merge sa ridice firea omeneasca la inaltime. Cel neplecat Se pleaca robului ca sa ne slobozeasca pe noi din robie.
Iubitilor, sa traim spiritual aceasta taina, aceasta bucurie, peste toate necazurile. Biruind si incepand de aici, cu aceasta credinta si nadejde si putere harica prin Tatal, Fiul si Duhul Sfant, Treimea cea deofiinta si nedespartita
miercuri, 28 decembrie 2011
Sfantul Arhidiacon Stefan, ocrotitorul parohiei Corpadea
Marti, 27 decembrie 2011, am praznuit pe ocrotitorul parohiei noastre si al satului Corpadea. Bucuria noastra a fost deplina, datorita importantei pe care acest sfant o reprezinta pentru intreaga crestinatate.
Viata Sfantului Arhidiacon Stefan.
Acest sfânt a fost unul dintre cei şapte diaconi din rândul evreilor elenişti, aleşi de Apostolii din Ierusalim, pentru a sluji la adunările Bisericii din primul veac, pentru ca ei să se poată dedica vestirii Cuvântului lui Dumnezeu.
Viata Sfantului Arhidiacon Stefan.
Acest sfânt a fost unul dintre cei şapte diaconi din rândul evreilor elenişti, aleşi de Apostolii din Ierusalim, pentru a sluji la adunările Bisericii din primul veac, pentru ca ei să se poată dedica vestirii Cuvântului lui Dumnezeu.
Datorită harului şi înţelepciunii de care se învrednicise, a semnelor şi minunilor cu care îşi însoţea propovăduirea, a stârnit ura evreilor care l-au adus la judecată în faţa Sinedriului, acuzându-l că huleşte legea şi pe Moise. Astfel Sfântul Ştefan a devenit primul martir creştin şi mărturisitor al lui Hristos. Tradiţia creştină consemnează faptul că osemintele Sfântului Arhidiacon Ştefan au fost descoperite de un anumit preot Lucian şi îngropate de acesta în Biserica Sionului din Ierusalim, în anul 417 d.Hr. După aceasta au fost duse de soţia credincioasă a unui senator la Constantinopol unde au vindecat-o pe Eudoxia, fiica posedată de duhuri rele a Împăratului Teodosie.
Sfântul Arhidiacon Ştefan nu se mulţumea doar la lucrarea lui filantropică, diaconală, ci peste tot Îl propovăduia pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Iudeii, urându-l din ce în ce mai mult, l-au dus în tribunalul lor de judecată şi l-au osândit la o moarte crudă, lapidarea-lovirea cu pietre. Scoţându-l din Cetatea Ierualimului şi începând să-l lovească cu pietre, Ştefan continua să le vorbească despre lucrarea lui Dumnezeu în neamul evreiesc, amintindu-le de Moise, de Patriarhi şi vorbindu-le despre lucrarea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, pe care aceşti iudei cu sufletul înrăit au refuzat să o primească.
Moaştele Sfântului Ştefan au fost mutate în anul 560 d.Hr., în cripta Bisericii San Lorenzo din Roma.
Le multumesc preotilor impreuna slujitori, Pr. Ciprian Rus (preot militar la Garnizoana militara din Floresti ) si Pr. Daniel Sirb (Centrul de ingrijire a persoanelor cu handicap din Turda ) pentru prezenta lor in mijlocul nostru.
Dumnezeu sa ne binecuvinteze si sa ne ajute tuturor.
Pr. Mihai Pop
duminică, 25 decembrie 2011
Bucuria Darului
Astazi, in zi de praznic luminat, am simtit bucuria darului. Bucuria de a primi dar si de a darui. Multumim doamnei Delia Pop din Cluj Napoca pentru frumoasele obiecte bisericesti daruite spre infrumusetarea Sfantului altar precum si a vesmantului preotesc deosebit. De asemenea multumesc familiei Lola pentru sfesnicele din fata iconostasului si pentru atentia constanta pe care o au fata de locasul lui Dumnezeu.
Le multumesc tuturor credinciosilor pentru colindele frumoase care au adus atmosfera Nasterii Mantuitorului in sufletele noastre obosite si impovarate de grijile pamantesti. In acest sens am pregatit pentru toti cei de fata platouri de prajituri, pentru ca toti sa ne amintim ca Nasterea Domnului alunga egoismul si individualismul.Si in acest sens multumesc celor care au facut posibil acest gest: Cofetaria Steaua si Cofetaria Nicola.
Le multumesc tuturor credinciosilor pentru colindele frumoase care au adus atmosfera Nasterii Mantuitorului in sufletele noastre obosite si impovarate de grijile pamantesti. In acest sens am pregatit pentru toti cei de fata platouri de prajituri, pentru ca toti sa ne amintim ca Nasterea Domnului alunga egoismul si individualismul.Si in acest sens multumesc celor care au facut posibil acest gest: Cofetaria Steaua si Cofetaria Nicola.
joi, 22 decembrie 2011
Colindam Doamne colind duios, Domnului Iisus Hristos
In aceasta seara membri cercului nostru preotesc au vestit Nasterea Domnului Hristos adresandu-i Inaltpreasfintitului Arhiepiscop si Mitropolit Andrei urarile noastre de bine.
marți, 20 decembrie 2011
Vesnica pomenire
Luni 19.12.2011, credinciosii Parohiei Ortodoxe din Corpadea au inaltat o rugaciune pentru sufletul adormitului intru Domnul Muresan Nicolae, trecut la cele vesnice la varsta de 90 de ani.
Dumnezeu sa-l ierte si sa-l odihneasca
Dumnezeu sa-l ierte si sa-l odihneasca
duminică, 4 decembrie 2011
Sfanta Varvara, hramul Bisericii Militare din Floresti
Duminica 4 decembrie Bierica Militara din Floresti si-a serbat protectorul spiritual.
Alaturi de Pr. Militar Ciprian Rus am slujit Sfanta Liturghie in aceste momente frumoase.
miercuri, 9 noiembrie 2011
Sfantul Nectarie Taumaturgul, vindecatorul de cancer
In fiecare an, pe 9 noiembrie, crestinii il sarbatoresc pe sfantul Necatrie Taumaturgul. Acest sfant s-a nascut pe 1 octombrie 1846, in Silivria, un orasel situat in provincia Tracia din nordul Greciei. La botez a primit numele de Anastasie. La varsta de 14 ani se indreapta catre Constantinopol, dornic sa-si continue studiile. In anul 1866, ajunge in insula Chios, unde lucreaza ca pedagog si dascal. La 27 de ani, devine monah la manastirea Nea Moni, primind numele de Lazar. Dupa un an de zile este hirotonit diacon, primind numele Nectarie.
Dupa ce a absolvit cursurile Facultatii de Teologie din Atena, in anul 1885, pleaca in Egipt. Aici slujeste la biserica "Sfantul Nicolae“, din Cairo. La 15 ianuarie 1889, patriarhul Sofronie il hirotoneste mitropolit onorific de Pentapolis.
Dupa ce a absolvit cursurile Facultatii de Teologie din Atena, in anul 1885, pleaca in Egipt. Aici slujeste la biserica "Sfantul Nicolae“, din Cairo. La 15 ianuarie 1889, patriarhul Sofronie il hirotoneste mitropolit onorific de Pentapolis.
Exilat in Grecia
Din cauza unor slujitori ai Bisericii din Alexandria, care l-au acuzat pe Nectarie ca ar vrea sa ia locul patriarhului, este trimis in anul 1890 in Grecia. Patriarhul Sofronie va da o ordonanta, prin care ii retrage cinstea arhiereasca. In Grecia, ajunge director al Seminarului Teologic Ortodox Rizarios.
Din cauza unor slujitori ai Bisericii din Alexandria, care l-au acuzat pe Nectarie ca ar vrea sa ia locul patriarhului, este trimis in anul 1890 in Grecia. Patriarhul Sofronie va da o ordonanta, prin care ii retrage cinstea arhiereasca. In Grecia, ajunge director al Seminarului Teologic Ortodox Rizarios.
Renunta la functia de conducator al Seminarului Teologic si intemeiaza manatirea Sfanta Treime din Eghina, unde ramane pana la sfarsitul vietii. Trece la cele vesnice pe 8 noiembrie 1920, dupa ce a indurat timp de un an si jumatate chinurile cancerului. Desi moare din cauza cancerului, el este grabnic vindecator de cancer si de alte boli grave.
Printr-o intamplare minunata, trupul sau este descoperit neputrezit si izvorand mir. La 3 septembrie 1953, sfintele sale moaste au fost scoase din mormant si asezate in biserica manastirii din Eghina, pentru cinstire si binecuvantare. Canonizarea sa a avut loc in 1961, cu zi de praznuire pe 9 noiembrie.
Minunile Sfantului Nectarie
Maicile de la Manastirea Sfanta Treime din insula Eghina, venind la spital sa ia trupul Sfantului Nectarie, au scos vesta de pe trupul acestuia si au asezat-o intamplator pe patul vecin, unde era prezent un paralitic. Spre mirarea tuturor, paraliticul s-a ridicat din pat si a inceput sa mearga.
Parintele protosinghel Matei Bilauca, staret al manastirii din Sinca Veche, povesteste: "A venit la noi o batranica din Brasov cu niste hainute de-ale nepotelului ei si ne-a rugat sa il pomenim pe baietel ca are o tumoare la cap si a doua zi trebuia sa fie operat la Spitalul Fundeni. I-am miruit hainutele cu ulei de la candela de langa moastele Sfantului Nectarie si am indemnat-o sa aiba nadejde la Sfantul. A doua duminica a venit sa-mi spuna ca in ziua cand trebuia operat baietelul, doctorii au constatat la tomograf ca tumoarea nu mai exista“.
Sunt nenumarate marturii ale celor ce au fost vindecati de diferite boli prin ajutorul primit de la Sfantul Nectarie. Aceste minuni sunt consemnate in mai multe volume despre viata Sfantului Nectarie.
Maicile de la Manastirea Sfanta Treime din insula Eghina, venind la spital sa ia trupul Sfantului Nectarie, au scos vesta de pe trupul acestuia si au asezat-o intamplator pe patul vecin, unde era prezent un paralitic. Spre mirarea tuturor, paraliticul s-a ridicat din pat si a inceput sa mearga.
Parintele protosinghel Matei Bilauca, staret al manastirii din Sinca Veche, povesteste: "A venit la noi o batranica din Brasov cu niste hainute de-ale nepotelului ei si ne-a rugat sa il pomenim pe baietel ca are o tumoare la cap si a doua zi trebuia sa fie operat la Spitalul Fundeni. I-am miruit hainutele cu ulei de la candela de langa moastele Sfantului Nectarie si am indemnat-o sa aiba nadejde la Sfantul. A doua duminica a venit sa-mi spuna ca in ziua cand trebuia operat baietelul, doctorii au constatat la tomograf ca tumoarea nu mai exista“.
Sunt nenumarate marturii ale celor ce au fost vindecati de diferite boli prin ajutorul primit de la Sfantul Nectarie. Aceste minuni sunt consemnate in mai multe volume despre viata Sfantului Nectarie.
joi, 20 octombrie 2011
Casa Parohiala- octombrie 2011
Va multumesc tuturor pentru efortul pe care l-ati depus pentru a putea atinge acest stadiu al constructiei.
marți, 28 iunie 2011
Stadiul actual al casei parohiale
Multumiri tuturor celor care au contribuit la realizarea acestui prim pas. Dumnezeu sa va rasplateasca osteneala.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)












