miercuri, 18 ianuarie 2012

Impreuna putem implini un vis

       
             Organizarea, în cadrul Oficiului Parohial, a unui Centru de Informare a Tinerilor în vederea consilierii şi orientarii religioase şi sociale îşi propune să iniţieze şi să dezvolte o serie de activitati specifice în folosul tinerilor noştri.  Acest amplasament ar constitui un raspuns coerent si operativ la nevoia  acestora  în ceea ce priveste accesul la  informaţie. Organizarea unui centru de informare  ar permite evitarea şi soluţionarea unor probleme acute precum: delincventa juvenilă, consumul de alcool, lipsa de coeziune socială şi dezinteresul faţă de dezvoltarea religioasă şi intelectuală.
Dezvoltarea acestui proiect presupune
·         amenajarea spaţiilor necesare (tencuit, finisaje, instalaţii etc...)
·         dotarea centrului cu 3 sisteme PC, 1 video proiector, mobilier aferent etc.
·          organizarea  unor ateliere de lucru cu grupurile tinta, cu scopul dezvoltarii religioase si intelectuale, dezvoltarea unor hobby-uri (precum fotografia) prin realizarea unor galerii de expozitie de dimensiuni reduse.   
Pentru a putea realiza acest deziderat al comunităţii noastre apelam la înţelegerea si bunăvoinţa dumneavoastră. Cunoscandu-va preocuparile pentru valorile sociale si spirituale ale societăţii româneşti contemporane,  vă mulţumesc anticipat pentru implicarea dumneavoastră.

Vă mulţumim şi vă rămânem veşnic recunoscători şi permanent rugători către Bunul Dumnezeu.