luni, 23 aprilie 2012

Fericiti cei prigoniti pentru dreptate...


Sfântul Ierarh şi mărturisitor ILIE IOREST Mitrop. Transilvaniei (Canonizarea- 1955)

Se născuse în jurul anului 1600, într-un sat din Transilvania. Merge de tânăr în mănăstirea Putna. În toamna anului 1640 a trecut la cele veşnice mitropolitul Ghenadie II al Transilvaniei. La stăruinţele domnitorului Vasile Lupu al Moldovei, în scaunul vacant a fost ales ieromonahul Iorest de la Putna.

Cu prilejul confirmării sale în demnitatea de mitropolit de către principele Gheorghe Rakoczy I, i s-au impus mai multe îndatoriri, i se cerea să traducă şi să tipărească în româneşte anumite rugăciuni şi cântări calvine, precum şi un Catehism calvinesc. A refuzat acest lucru.

Este prezent la Sinodul de la Iaşi, din septembrie-octombrie 1642, care a aprobat Mărturisirea Ortodoxă a mitropolitului român Petru Movilă al Kievului.

Dar tot în anul 1642 calvinii au tipărit, în satul Prisaca, un Catehism calvinesc în româneşte. Se pare că mitropolitul Iorest s-a împotrivit la tipărirea şi răspândirea Catehismului, fapt care a accentuat nemulţumirile mai vechi pe care le aveau împotriva lui cârmuitorii calvini. Aşa se face că la începutul anului 1643, din ordinal principelui Gheorghe Rakoczy I, s-a convocat „un sinod” de protopopi, preoţi şi mireni, care a
hotărât înlăturarea mitropolitului Iorest din scaunul vlădicesc.
Motive de ordin politic, determinate de înăsprirea relaţiilor dintre Gheorghe Rakoczy I şi Vasile Lupu.

Samuil Micu, în lucrarea sa Scurtă cunoştinţă a istoriei românilor, scria că „pentru împotrivirea păstoricească cu care s-au pus împotriva eresului calvinesc şi nu au voit a primi împărtăşirea lui, la care domnul ţării îl silea, au fost lepădat din episcopie şi ca să nu vază că pentru credinţă pătimeşte, i-au scornit nume rău şi i-au făcut pâră mincinoasă”.

Gheorghe Şincai scria că „acesta s-au lepădat din vlădicie pentru că n-au primit catehismul (calvinesc n.n.)”.

Înlăturat din scaunul mitropolitan, Iorest a fost aruncat în închisoare, împreună „cu mulţi preoţi creştini”, cum se arăta într-o scrisoare de atunci, iar bunurile i-au fost confiscate.
A fost eliberat abia în noiembrie 1643, după nouă luni de detenţie, pe baza răspunderii ce şi au luat-o 24 de credincioşi că va plăti 1000 de taleri. După eliberare, s-a reîntors la mănăstirea Putna.

În iunie 1645, mitropolitul Iorest a plecat în Rusia, pentru a strânge ajutoare. Ajuns la Moscova, a fost primit de ţar în două rânduri, obţinând felurite daruri şi bani. Se pare că s-a reîntors în ţară în primăvara anului următor.

A murit la adânci bătrâneţi, după cum aflăm dintr-o însemnare pe un Minei în manuscris: „Să se ştie când a
murit vlădica Iorest, în anul l678, luna martie 12”.

Sfântul Ierarh şi mărturisitor SAVA BRANCOVICI, Mitropolitul Transilvaniei n.1620

In timpul păstoririi lui s-a tipărit Noul Testament de la Alba Iulia, în anul 1648, prima ediţie în româneşte.

În vara anului 1656, după moartea lui Simion Ştefan, în scaunul vacant a fost ales protopopul văduv Simion Brancovici din Ineu (jud. Arad). Acesta făcea parte dintr-o veche familie sârbească, se pare, originară din Herţegovina.

Păstoria lui ca mitropolit a fost mult tulburată de propaganda calvină, dar şi din cauza războaielor şi a schimbărilor politice care au avut loc în primii ani de păstorire.

Astfel, în anii 1659-1661, Sava a fost chiar înlocuit cu alţi doi mitropoliţi: cu Ghenadie III, iar după moartea acestuia, cu Daniil. Abia în aprilie 1662 a primit o nouă diplomă de confirmare în scaun din partea noului principe calvin al Transilvaniei, Mihail Apaffi.

In anul 1668 mitropolitul Sava a fost nevoit să plece în Rusia după ajutoare. A stat în Moscova vreo trei luni, fiind primit în două rânduri de ţarul Alexei Romanov. După reîntoarcerea din această călătorie a început o perioadă de noi asupriri din partea lui Mihail Apaffi. In februarie 1669, principele a dat un decret prin care se impuneau mitropolitului o serie de îngrădiri, cea mai grea fiind aceea a supunerii sale faţă de superintendentul calvin maghiar din Alba Iulia.

În 1675 a convocat un „sobor” sau adunare de protopopi, preoţi şi mireni în Alba Iulia, când s-au luat mai multe măsuri cu
privire la întărirea vieţii religios-morale a preoţilor şi credincioşilor români din Transilvania.
Preoţii erau îndatoraţi să predice şi să slujească în româneşte în fiecare zi de duminică şi sărbătoare. Câteva măsuri priveau înlăturarea superstiţiilor, mai ales a celor legate de cultul morţilor. Credincioşilor li se cerea să se împărtăşească de patru ori pe an, să cunoască rugăciunile, Crezul şi cele 10 porunci.

Desigur, toate acţiunile mitropolitului au provocat nemulţumirea, dar şi teama principelui şi a cârmuitorilor confesiunii calvine din Transilvania. Se adăuga la aceasta şi descoperirea unui complot îndreptat împotriva lui Apatii, la care îşi dăduse consimţământul şi fratele mitropolitului, cărturarul Gheorghe Brancovici.

De aceea, din dispoziţia principelui, la 2 iunie 1680 s-a constituit un „scaun de judecată” la Alba Iulia, format din 101 persoane în vederea judecării mitropolitului Sava. A fost judecat şi condamnat în aceeaşi zi cu depunerea din treaptă.

Îndată după pronunţarea sentinţei, a fost aruncat în închisoare, iar averea confiscată de principe.
Cronicarul maghiar Mihail Cserei, contemporan cu Sava, scria că unii dintre acuzatorii săi au fost „mituiţi cu daruri”, ca să-i aducă acuze nedrepte, că „i-a fost prădată întreaga avere” şi că în închisoare „era bătut până când se rupea cămaşa şi carnea de pe trupul lui”.

Istoricul Samuil Micu scria că „tot norodul şi clerul românesc ca un lucru adevărat ţine, cum de la cei bătrâni au luat, că Sava toate întâmplările acestea le-a păţit pentru credinţă, că sa
împotrivit eresului calvinesc şi l-a lepădat şi n-a vrut a se uni cu acela”. Bătrân şi bolnav, a trecut la cele veşnice, în primele luni ale anului 1683 probabil în aprilie. Nu ştim unde se găseşte mormântul său.

Sfântul IOSIF MĂRTURISITORUL,Episcopul Maramureşului

Pe la mijlocul veacului al XV-lea, fraţii cneji Drag şi Dragoş  au ctitorit o mănăstire în satul Peri (azi în Ucraina subcarpatică), în 1391„stavropighie” a Patriarhiei, cu alte cuvinte îi era subordonată direct.

Dar în satele din nordul acestui pământ românesc s-au aşezat treptat şi unii credincioşi ruteni, care-şi aveau propriul lor episcop, cu sediul la Muncaci (azi Mukacevo, în Ucraina).

În 1646 o parte din preoţii şi credincioşii ruteni din eparhia Muncaciului au acceptat unirea cu Biserica Romei, aşa cum făcuseră şi o parte din ucraineni, prin aşa-numita „unire” de la Brest, din anul 1596.

Pentru a împiedica lucrarea prozelitistă a episcopilor uniţi de la Muncaci, preoţimea românească din Maramureş şi-a ales un episcop din partea locului, şi anume pe protopopul
văduv Iosif Stoica, nobil din Criciova.

Clerul şi credincioşii români din Maramureş au fost cu totul străini de actul unirii săvârşit de mitropolitul Atanasie Anghel în 1701. Istoricul maghiar Nicolae Bethlen, fost cancelar al Transilvaniei, nota că episcopul Iosif Stoica a întocmit şi o scrisoare împotriva unirii cu Biserica Romei, bazată pe texte din Sfânta Scriptură şi din Sfinţii Părinţi, exprimându-şi chiar uimirea că un român era capabil să scrie o lucrare atât de temeinică.
In 1705, vicecomitele Maramureşului, Francisc Darvay, l-a obligat să semneze un program în 20 de puncte, care periclitau mult credinţa ortodoxă şi însăşi fiinţa naţională românească.

Refuzând să facă acest lucru, a fost arestat şi întemniţat în cetatea Hust.  După eliberarea din închisoare, Iosif şi-a îndeplinit în ascuns îndatoririle sale vlădiceşti. După puţină vreme, tot în acel an, a trecut la cele veşnice.

Sursa: Pr. Prof. Mircea Pacurariu: Sfinti daco-romani si romani