Sfantul Nectarie Taumaturgul, vindecatorul de cancer

In fiecare an, pe 9 noiembrie, crestinii il sarbatoresc pe sfantul Necatrie Taumaturgul. Acest sfant s-a nascut pe 1 octombrie 1846, in Silivria, un orasel situat in provincia Tracia din nordul Greciei. La botez a primit numele de Anastasie. La varsta de 14 ani se indreapta catre Constantinopol, dornic sa-si continue studiile. In anul 1866, ajunge in insula Chios, unde lucreaza ca pedagog si dascal. La 27 de ani, devine monah la manastirea Nea Moni, primind numele de Lazar. Dupa un an de zile este hirotonit diacon, primind numele Nectarie.

Dupa ce a absolvit cursurile Facultatii de Teologie din Atena, in anul 1885, pleaca in Egipt. Aici slujeste la biserica "Sfantul Nicolae“, din Cairo. La 15 ianuarie 1889, patriarhul Sofronie il hirotoneste mitropolit onorific de Pentapolis.

Exilat in Grecia

Din cauza unor slujitori ai Bisericii din Alexandria, care l-au acuzat pe Nectarie ca ar vrea sa ia locul patriarhului, este trimis in anul 1890 in Grecia. Patriarhul Sofronie va da o ordonanta, prin care ii retrage cinstea arhiereasca. In Grecia, ajunge director al Seminarului Teologic Ortodox Rizarios.

Renunta la functia de conducator al Seminarului Teologic si intemeiaza manatirea Sfanta Treime din Eghina, unde ramane pana la sfarsitul vietii. Trece la cele vesnice pe 8 noiembrie 1920, dupa ce a indurat timp de un an si jumatate chinurile cancerului. Desi moare din cauza cancerului, el este grabnic vindecator de cancer si de alte boli grave.

Printr-o intamplare minunata, trupul sau este descoperit neputrezit si izvorand mir. La 3 septembrie 1953, sfintele sale moaste au fost scoase din mormant si asezate in biserica manastirii din Eghina, pentru cinstire si binecuvantare. Canonizarea sa a avut loc in 1961, cu zi de praznuire pe 9 noiembrie.

Minunile Sfantului Nectarie

Maicile de la Manastirea Sfanta Treime din insula Eghina, venind la spital sa ia trupul Sfantului Nectarie, au scos vesta de pe trupul acestuia si au asezat-o intamplator pe patul vecin, unde era prezent un paralitic. Spre mirarea tuturor, paraliticul s-a ridicat din pat si a inceput sa mearga.

Parintele protosinghel Matei Bilauca, staret al manastirii din Sinca Veche, povesteste: "A venit la noi o batranica din Brasov cu niste hainute de-ale nepotelului ei si ne-a rugat sa il pomenim pe baietel ca are o tumoare la cap si a doua zi trebuia sa fie operat la Spitalul Fundeni. I-am miruit hainutele cu ulei de la candela de langa moastele Sfantului Nectarie si am indemnat-o sa aiba nadejde la Sfantul. A doua duminica a venit sa-mi spuna ca in ziua cand trebuia operat baietelul, doctorii au constatat la tomograf ca tumoarea nu mai exista“.

Sunt nenumarate marturii ale celor ce au fost vindecati de diferite boli prin ajutorul primit de la Sfantul Nectarie. Aceste minuni sunt consemnate in mai multe volume despre viata Sfantului Nectarie.

Casa Parohiala- octombrie 2011

       Va multumesc tuturor pentru efortul pe care l-ati depus pentru a putea atinge acest stadiu al constructiei.

Stadiul actual al casei parohiale

 

Multumiri tuturor celor care au contribuit la realizarea acestui prim pas. Dumnezeu sa va rasplateasca osteneala.

(Duminica a II-a dupa Pasti - a Sfantului Apostol Toma; In 20,19-31)

In cartea Riscul de a fi ortodox se gaseste fraza urmatoare: "Un popor si un individ atata pretuiesc: cat au inteles din Evanghelie". Practic ceea ce sta la baza unui individ sau unui popor dovedeste daca acesta este sau nu crestin.Mai mult decat aceasta se arata gradul in care o persoana exprima prin fapte invatatura crestina.

Cat de aspru este poporul cu Ap Toma atunci cand, dupa intelepciunea gandului omenesc, il numeste Toma necredinciosul. Dar in ce masura ne permitem noi sa etichetam pe altcineva? Intrebarea este legitima deoarece marea problema a vremurilor noastre este criticismul.                                                          

Cantarea liturgica din ziua aceasta spune astfel: "Usile fiind incuiate, venit-ai la Ucenici, Hristoase. Atunci Toma, prin dumnezeiasca randuiala, nu se afla cu dansii, ca zicea: Nu voi crede, de nu voi vedea si eu pe Stapanul; de nu voi vedea coasta din care a tasnit sangele, apa, botezul; de nu voi vedea rana prin care s-a vindecat omul de rana cea mare; de nu voi vedea ca nu este ca un duh, ci trup si oase. Cel Ce ai calcat moartea si pe Toma l-ai incredintat, Doamne, slava Tie!" (Slava..., Si acum... la stihirile Vecerniei Mari, gls. 6, duminica Tomii).                                             

Cuvintele  "Domnul meu si Dumnezeul meu!", pe care Toma le striga in revenirea sa reprezinta cel mai frumos strigat de biruinta - dupa "Hristos a inviat!" - prin care crestinismul a intrat in istorie, iar crestinul intampina vesnicia.

            Ap Toma ne pune in palme cheile prin care pururea putem sa ne controlam continutul credintei. Caci nu Ortodoxiei ii este caracteristic dictonul zis crestin: "Crede si nu cerceta!" Bisericii ii este caracteristica icoana lui Toma, care cere un semn pentru putina, sovaielnica sa credinta.

Necredinta lui Toma, Hristos o arata roditoare de credinta, "dreapta lui cea iubitoare de incredintare" fiind in fond mana gandului nostru indreptata mereu, intrebatoare, spre taina ce izvoraste din coasta noului Adam, Hristos. Daca din coasta Adamului celui dintai izvoraste femeia, din coasta ranita de rana ce vindeca rana lui Adam izvoraste pnevma (duhul) care naste Biserica, tainicul pantec care ne naste pe toti in Hristos. Caci coasta lui Hristos, ne-o zice textul liturgic (Icos), este "o coasta de foc", acel "foc dumnezeiesc" care, aratat la Cincizecime, va umple de Biserica lumea. Biserica, care mereu "pipaind" taina dumnezeirii, pururea marturiseste pe Hristos Cel inviat ca Domn si Dumnezeu.

            Indrazneala indoielnicului! Toma da lectia cautarii si aflarii lui Hristos Cel inviat. Nu se multumeste cu putin, nu-i grabnic in a "inghiti" spusele prietenilor sai - pe care-i va fi surprins, nu o data, indoindu-se de Hristos, fugind, caci sa nu uitam, dintai sunt in foisor "de frica iudeilor". Cum sa crezi niste fricosi? Iar din normalitatea curajului sau, oarecum atins de necredinta, se naste gestul sublim, care ni se cere si noua mereu: al marturiei fondate. Pe adevar si curaj. Pe cautare si aflare.
          Dragii mei,          
Ne putem atinge si noi de Domnul cu inima, cu mintea, cu voinţa şi chiar cu trupul. Cu inima ne atingem de Domnul prin credinţă, evlavie şi rugăciune curată, duhovnicească. Cu mintea ne atingem de Domnul prin citirea Sfintei Scripturi şi a altor cărţi ziditoare de suflet. Cu voinţa ne atingem de Domnul prin săvîrşirea faptelor bune, în dragoste şi smerenie. Iar cu sufletul şi cu trupul ne hrănim şi ne unim cu Hristos Mîntuitorul prin Sfînta Împărtăşanie, care este cea mai înaltă cale de unire a noastră cu Hristos, fără de care nu ne putem mîntui.

Slujba de pomenire pentru Înaltpreasfinţitul Arhiepiscop şi Mitropolit Bartolomeu

             În Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca, precum şi în toate mănăstirile de pe cuprinsul Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului, se oficiază timp de 40 de zile slujba Parastasului pentru Înaltpreasfinţitul Arhiepiscop şi Mitropolit Bartolomeu. Duminică, 6 februarie, după Sfânta Liturghie, în fiecare biserică din eparhie se va săvârşi, de asemenea, un Parastas pentru Arhiepiscopul şi Mitropolitul Bartolomeu.

              Despre rânduiala săvârşirii celor 40 de slujbe de Parastas ne-a oferit amănunte stareţul Mănăstirii Nicula, pr. arhimandrit Andrei Coroian: „Petru importanţa acestor slujbe de Parastas avem temeiuri biblice, încă din Vechiul Testament se spune că, adunându-se fiii lui Israel în a 24-a zi a lunii, s-au adunat şi au postit cu post, cenuşă şi cu lacrimi pentru păcatele părinţilor şi ale strămoşilor lor. Era încă de atunci o conştiinţă că există o legătură cu cei plecaţi dintre noi şi această legătură se poate contacta prin rugăciune. Şi Sfântul Pavel spune foarte lămurit despre cei care au adormit: „De murim, de trăim, ai Domnului suntem”. Din învăţătura Bisericii ştim că 3 zile sufletul este purtat de îngerul păzitor prin toate locurile prin care a trăit, în care i se amintesc sufletului toate faptele, gândurile, tot ce a făcut. Şi cu ele proaspete în memorie, a treia zi se înfăţişează lui Dumnezeu, se spune că timp de 9 zile vede lucrurile cereşti, apoi temniţele iadului, aşa spune rânduiala celor răposaţi şi aşa e practica Bisericii”.

              Parastasul la 40 de zile de la trecerea la cele veşnice a fost instituit în Biserică din secolul a IV-lea, din timpul Sfântului Grigorie Dialogul. Iniţial, au fost 30 de zile, mai târziu au fost 40, fiind un număr simbolic, reprezentând numărul de zile în care Mântuitorul a postit.