Postul
este şi rămâne un mijloc de mântuire şi de desăvârşire morală. El potoleşte
patimile trupeşti şi întăreşte voinţa. Pentru că, asa cum subliniaza Sfinii Părinţi, "hrana trebuie dată trupului nu pentru satisfacerea plăcerii, ci
spre satisfacerea slăbiciunii", pentru că "cei care se împărtăşesc din mâncări din alte pricini, se vor osândi
ca cei care s-au dedat desfătării". Postul este un mijloc de înălţare
sufletească, el îl uşurează pe creştin de toate ispitele, de povara
uneltirilor celui viclean. El este o jertfa bineplacută lui Dumnezeu, un act de
cult, de pocăinţă. Este o conditie pentru dobândirea sfinţeniei. În concepţia ortodoxa între post şi sfinţenie există o
relaţie strânsă, de aceea îi reprezentăm pe sfinţi întotdeauna cu chipurile
slabe, subţiate şi transfigurate datorita postului.
Postul,
ca abţinere de la mancare, bautura şi pofte trupesti, nu este singurul mijloc
de desavarsire. El trupesc trebuie dublat negreşit de cel sufletesc, de
rugăciune, de milostenie şi de orice faptă bună. Doar astfel el este un post
deplin. Postul reprezintă o parte esentială a vieţii credincioşilor. Viaţa
creştinului se sprijină în această perioadă pe post, pocăinţă şi împărtaşire, trei
acte care se întregesc şi se condiţionează reciproc. Este o perioadă în care
trebuie să ne recâştigăm nobleţea duhovniceasă. În aceasta stă ascunsă
măreţia lui Dumnezeu.
Este vorba
despre nobleţea duhovnicească ca superioritate duhovnicească, ca starea de
jertfa. Un suflet nobil are pretenţii numai de la sine însuşi, iar nu de la
ceilalţi. Se jertfeşte pentru ceilalţi, fără să aştepte răsplată. Uită tot ce
da, dar işi aminteşte până şi cel mai mic lucru care i se da. Are mărinimie, smerenie,
simplitate, lipsă de interes, cinste... le are pe toate. Are cea mai mare
bucurie şi veselie duhovnicească. Nobleţea duhovnicească are Harul lui
Dumnezeu. Acolo unde există nobleţe, lucrarea nu se face cu zgomot, nu se face
la vedere. Nobletea este dreptate duhovniceasca. De aceea omul care are nobleţe
duhovnicească nu este supus legii pentru că legea nu este pusa pentru cel drept.
Nobleţea este
în afara logicii pentru că ea caută dreptatea duhovniceasca. Nu poţi raţiona
dragostea, smerenia, mărinimia. Logica distruge simtămintele, pentru că a te
smerii, a căuta mai întâi binele pentru cel de lângă tine este împotriva
logicii. Este greu să fii smerit şi
întotdeauna să te jertfesti, să rămai netulburat cand altul te deranjează.
Nimic altceva nu-L înduioseaza atât de mult pe Dumnezeu ca nobleţea. Ea este
receptorul Harului dumnezeiesc. Atunci omul se înrudeşte cu Dumnezeu, se uneşte
cu El.
Sfantul Ioan Scararu spune
aftfel: Nu vom fi acuzaţi pentru că n-am
făcut minuni, pentru că n-am fost teologi, pentru că n-am avut vedenii, dar va
trebui să dam seama lui Dumnezeu pentru ca nu ne-am plâns păcatele. Aceasta
este perioada postului: de întoarcere, de schimbare, de binecuvântare.
Rânduieli
liturgice specifice Postului Mare.
Postul Mare este încadrat din punct de vedere al
anului bisericesc în perioada Triodului. Este o vreme de pregatire pentru întampinarea celei
mai mari sarbatori crestine, Învierea Mantuitorului Iisus Hristos. Această
perioadă comemorează şi actualizează slujirea arhierească a Mantuitorului
Hristos, îndeplinită mai ales prin Jertfa de pe cruce. Este vreme de pocainta,
post şi rugăciune pentru ca primind curăţire de pacate ca să-L intampinam pe
Hristos cel inviat.
Din cei peste 20 de autori ai Triodului, amintim pe
cei mai renumiti imnografi, intre care majoritatea apartin secolelor VIII si
IX, ca: Andrei Criteanul, Ioan Damaschinul, Iosif, Teodor si Simeon Studitul şi
alţii. Compoziţiile lor imnografice au fost adunate în cartea numita Triod de
catre Teodor si Iosif Studitul, in prima jumatate a secolului al IX-lea, dar
cartea a primit adaugiri pana in secolul al XIV-lea. Triodul imbină pregatirea liturgică cu
pregătirea duhovnicească a creştinilor. Frumuseţea şi sobrietatea slujbelor
face ca aceasta perioadă să fie de o trăire atât de puternica, pentru ca cel
care se apropie cu credinţă să simtă în toată fiinţa cea mai înaltă traire
spirituală.
Slujbele Postului Mare constituie un adevarat tezaur
al credinţei noastre ortodoxe. Acestea il transforma pe credincios cu puterea
credintei, a rugaciunii si a faptelor bune si-l trimite la lupta cu demonii si
cu patimile sale. Tonul general este de rugăciune, smerenie şi pocainţă.
Slujbele Postului celui Mare exprima regretul credinciosului pentru îndepărtarea
de la poruncile lui Dumnezeu, cer îndurarea lui Dumnezeu pentru redobandirea
fericirii pierdute,şi preamăresc postul ca pe un mijloc de dobandire a mântuirii,
pregătindu-i pe creştini pentru luminata zi a invierii.
Postul Mare este prin excelenţă perioada pocăinţei. Nu
se poate concepe înviere fără pocainţă dar nici pocainţă nu se face decât spre înviere.
Intrăm în această atmosferă a pocăinţei rugându-L pe Mântuitorul să ne deschida
uşile ei tainice, zăvorâte de pacat: "Uşile
pocăinţei deschide-mi mie, Dătătorule de viaţă. Că mânecă duhul meu la Biserica
Ta cea sfântă, purtând locaş un trup cu totul spurcat. Ci, ca un îndurat, curaţeşte-l
pe el de toată necurăţia". În această perioadă creştinul se îndreaptă
cu încredere spre Maica Domnului: "În
calea mântuirii îndreptează-mă, de Dumnezeu Nascatoare, căci, cu pacate grozave,
mi-am spurcat sufletul şi în lenevire mi-am cheltuit toata viaţa mea; ci, cu
rugaciunile tale, spala-mă de toată necurăţia". O altă cântare edificatoare
în acest sens: "La mulţimea faptelor
mele celor rele, cugetând eu, ticălosul, mă cutremur de înfricoşata zi a
judecăţii; ci, îndrăznind spre mila milostivirii Tale, ca David strig Ţie:
Miluieşte-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta". Din această clipă, care
nu este o simplă aducere aminte, ci o profundă cutremurare, începe procesul
pocăinţei.
Una din cele mai valoroase slujbe este Canonul cel
Mare al Sfantului Andrei Cretanul. Se remarca
prin mulţimea stihurilor şi troparelor (250 de tropare), prin profunzimea sentimentelor
pe care le exprima. O plângere de pocăinţă care ne vorbeste despre adancimea
pacatului, tulburand sufletul cu jalea, căinţa şi nădejdea. Nicio altă
confesiune creştină nu are o capodoperă de cult ca acest canon de pocainţă, o comoara
de simţire şi trăire religioasă, un mijloc de ridicare din umbra păcatului şi a
morţii. Se cântă în primele patru zile ale săptamanii celei dintâi a Postului,
apoi în intregime la denia din Joia săptămânii a cincea şi reda tema izbavirii
din osânda păcatului prin umilinţă şi fapte bune: De unde voi începe a plange faptele mele cele ticăloase? Care începere
voi pune, Hristoase, tânguirii acestei de acum? Ci, ca un milostiv, dă-mi
iertare greşelilor. Părerea de rău deschide izvorul lacrimilor de pocăinţă:
"Spală-mă, Stăpâne, în baia
lacrimilor mele mă rog Ţie, albă făcând haina trupului meu ca zapada".
La fel de valoroasă şi de folositoare este Rugaciunea
Sfantului Efrem Sirul, "Doamne si Stapanul vietii
mele...". Aceasta poate fi socotită rugaciunea specifică a Postului. În
slujbele din această perioadă ea apare şi revine mereu ca un refren. Această
rugăciune subliniază faptul că toate stradaniile
noastre au ca scop iniţial eliberarea noastră de bolile duhovnicesti. Este vorba
de păcatele sau patimile de care trebuie să ne ferim sau pe care trebuie să le lepadam: trândăvia, grija de
multe, iubirea de stăpânire şi grăirea în deşert. Aceste patru păcate sunt o
cuprindere în sine a celor opt păcate capitale: lăcomia pântecelui,
desfrânarea, iubirea de argint, întristarea, mânia, trândăvia şi slava deşartă
sau mandria.
În partea a doua a rugaciunii unde cerem sa ne
impodobim cu virtuţi de seamă: curaţia, gândul smerit, răbdarea şi dragostea,
deasupra situându-se putinţa de a ne vedea greşelile proprii si de a nu osandi
pe aproapele nostrum. Şi aceste ţeluri pozitive sunt expresia celor şapte
virtuţi capitale: întelepciunea, dreptatea, curajul, tăria, cumpătarea,
credinţa, nădejdea, dragostea. Acestor capodopere ale literaturii imnografice
se mai adauga cântarea Monahiei Casia, cunoscută în cărţile de cult sub
denumirea "Doamne, femeia aceea ce
căzuse în păcate multe", pe care o auzim în Săptămâna Patimilor, un
strigăt de pocainţă, plin de smerenie şi de nădejde în îndurarea lui Dumnezeu.
Pornind de la usile pocaintei care ni se deschid, auzind
îndemnul condacului din Canonul cel Mare: "Suflete
al meu, suflete al meu, scoala-te pentru ce dormi", trecand prin baia
canonului de pocainţă şi însoţind pocăinţa noastră de rugaciune Sf. Efrem Sirul,
ajungem la dobandirea starii celei dintai. Ajungem la inviere, la eliberarea de
păcat şi ridicarea ei în slavă. Numai în stare de curaţie şi lumină putem sa-l
primim pe Hristos cel inviat. Să păşim înspre Marele Post ascultând cântările
bisericeşti care ne îndeamna: "Primăvara
Sfântului Post, care luminează trupurile şi sufletele tuturor... să o începem
luminat, strălucind în razele sfintelor porunci ale lui Hristos, Dumnezeul nostrum…
ca să ajungem luminaţi la sfânta şi de a treia zi a Învierii".
Să ne ridicăm din patimi, încercând cu
post, cu rugaciune şi cu milostenie scara celor patruzeci de zile ale Marelui
Post, crescând duhovniceşte în credintă, în dragoste şi în nădejdea mântuirii,
până ce vom ajunge înaintea lui Hristos Cel Înviat şi în lumina cea neapusă a
Preasfintei Treimi.
surse: http://www.crestinortodox.ro/religie/nobletea-duhovniceasca-99472.html http://www.crestinortodox.ro/paste/postul-pastelui/invatatura-despre-post-biserica-ortodoxa-71105.html
http://www.crestinortodox.ro/religie/pocainta-inviere-triod-69607.html