duminică, 24 iulie 2016

Tabăra cu cortul la Rogojel 2016


Cele doua asociatii ale tinerilor ortodocsi (ATCOR Cluj & ASCOR Cluj) în colaborare cu Parohia Rogojel și Săcuieu (Protopopiatul Huedin), și cu implicarea Protopopiatului Cluj I (din care face parte și Parohia Ortodoxă Corpadea) au organizat în perioada 18 – 22 iulie 2016 o tabără destinată adolescenților cu vârste între 12 – 17 ani 
După sosirea în tabără și instalarea corturilor a avut loc Adunarea de Bun-Venit. Participanților li s-au asigurat materiale de tabără, materiale pentru ateliere, diplome, cărţi, etc. Din program amintim ateliere, drumeţie, jocuri de grup, sport, rugăciune dimineaţa și seara, discuţii cu tematică duhovnicească, cântece la chitară, foc de tabără și alte activități specifice de tabără.
Din parohia noastră au participat 5 tineri care s-au remarcat prin buna creștere și dragostea pe care o manifestă față de ceea ce înseamnă atitudinea de creștin practicant.