marți, 12 martie 2013

Postul Mare. Aspecte duhovnicesti si liturgice



            Postul este şi rămâne un mijloc de mântuire şi de desăvârşire morală. El potoleşte patimile trupeşti şi în­tăreşte voinţa. Pentru că, asa cum subliniaza Sfinii Părinţi, "hrana tre­buie dată trupului nu pentru satisfacerea plăcerii, ci spre satisfacerea slăbiciunii", pentru că "cei care se împărtăşesc din mâncări din alte pricini, se vor osândi ca cei care s-au dedat desfătării". Postul este un mijloc de înălţare sufletească, el îl uşurează pe creş­tin de toate ispitele, de povara uneltirilor celui viclean. El este o jertfa bineplacută lui Dumnezeu, un act de cult, de pocăinţă. Este o con­ditie pentru dobândirea sfinţeniei. În concepţia ortodoxa între post şi sfin­ţenie există o relaţie strânsă, de aceea îi re­prezentăm pe sfinţi întotdeauna cu chipurile slabe, subţiate şi transfigurate datorita postului.
Postul, ca abţinere de la mancare, bautura şi pofte trupesti, nu este singurul mijloc de desavarsire. El trupesc trebuie dublat negreşit de cel sufletesc, de rugăciune, de milostenie şi de orice faptă bună. Doar astfel el este un post deplin. Postul reprezintă o parte esentială a vieţii credincioşilor. Viaţa creştinului se sprijină în această perioadă pe post, pocăinţă şi împărtaşire, trei acte care se întregesc şi se condiţionează reciproc. Este o perioadă în care trebuie să ne recâştigăm nobleţea duhovniceasă. În aceasta stă ascunsă măreţia lui Dumnezeu.
Este vorba despre nobleţea duhovnicească ca superioritate duhovnicească, ca starea de jertfa. Un suflet nobil are pretenţii numai de la sine însuşi, iar nu de la ceilalţi. Se jertfeşte pentru ceilalţi, fără să aştepte răsplată. Uită tot ce da, dar işi aminteşte până şi cel mai mic lucru care i se da. Are mărinimie, smerenie, simplitate, lipsă de interes, cinste... le are pe toate. Are cea mai mare bucurie şi veselie duhovnicească. Nobleţea duhovnicească are Harul lui Dumnezeu. Acolo unde există nobleţe, lucrarea nu se face cu zgomot, nu se face la vedere. Nobletea este dreptate duhovniceasca. De aceea omul care are nobleţe duhovnicească nu este supus legii pentru că legea nu este pusa pentru cel drept.
Nobleţea este în afara logicii pentru că ea caută dreptatea duhovniceasca. Nu poţi raţiona dragostea, smerenia, mărinimia. Logica distruge simtămintele, pentru că a te smerii, a căuta mai întâi binele pentru cel de lângă tine este împotriva logicii. Este greu  să fii smerit şi întotdeauna să te jertfesti, să rămai netulburat cand altul te deranjează. Nimic altceva nu-L înduioseaza atât de mult pe Dumnezeu ca nobleţea. Ea este receptorul Harului dumnezeiesc. Atunci omul se înrudeşte cu Dumnezeu, se uneşte cu El.
Sfantul Ioan Scararu spune aftfel: Nu vom fi acuzaţi pentru că n-am făcut minuni, pentru că n-am fost teologi, pentru că n-am avut vedenii, dar va trebui să dam seama lui Dumnezeu pentru ca nu ne-am plâns păcatele. Aceasta este perioada postului: de întoarcere, de schimbare, de binecuvântare.


Rânduieli liturgice specifice Postului Mare.

Postul Mare este încadrat din punct de vedere al anului bisericesc în perioada Triodului. Este o  vreme de pregatire pentru întampinarea celei mai mari sarbatori crestine, Învierea Mantuitorului Iisus Hristos. Această perioadă comemorează şi actualizează slujirea arhierească a Mantuitorului Hristos, îndeplinită mai ales prin Jertfa de pe cruce. Este vreme de pocainta, post şi rugăciune pentru ca primind curăţire de pacate ca să-L intampinam pe Hristos cel inviat.  
Din cei peste 20 de autori ai Triodului, amintim pe cei mai renumiti imnografi, intre care majoritatea apartin secolelor VIII si IX, ca: Andrei Criteanul, Ioan Damaschinul, Iosif, Teodor si Simeon Studitul şi alţii. Compoziţiile lor imnografice au fost adunate în cartea numita Triod de catre Teodor si Iosif Studitul, in prima jumatate a secolului al IX-lea, dar cartea a primit adaugiri pana in secolul al XIV-lea.  Triodul imbină pregatirea liturgică cu pregătirea duhovnicească a creştinilor. Frumuseţea şi sobrietatea slujbelor face ca aceasta perioadă să fie de o trăire atât de puternica, pentru ca cel care se apropie cu credinţă să simtă în toată fiinţa cea mai înaltă traire spirituală.
Slujbele Postului Mare constituie un adevarat tezaur al credinţei noastre ortodoxe. Acestea  il transforma pe credincios cu puterea credintei, a rugaciunii si a faptelor bune si-l trimite la lupta cu demonii si cu patimile sale. Tonul general este de rugăciune, smerenie şi pocainţă. Slujbele Postului celui Mare exprima regretul credinciosului pentru îndepărtarea de la poruncile lui Dumnezeu, cer îndurarea lui Dumnezeu pentru redobandirea fericirii pierdute,şi preamăresc postul ca pe un mijloc de dobandire a mântuirii, pregătindu-i pe creştini pentru luminata zi a invierii.
 
Postul Mare este prin excelenţă perioada pocăinţei. Nu se poate concepe înviere fără pocainţă dar nici pocainţă nu se face decât spre înviere. Intrăm în această atmosferă a pocăinţei rugându-L pe Mântuitorul să ne deschida uşile ei tainice, zăvorâte de pacat: "Uşile pocăinţei deschide-mi mie, Dătătorule de viaţă. Că mânecă duhul meu la Biserica Ta cea sfântă, purtând locaş un trup cu totul spurcat. Ci, ca un îndurat, curaţeşte-l pe el de toată necurăţia". În această perioadă creştinul se îndreaptă cu încredere spre Maica Domnului: "În calea mântuirii îndreptează-mă, de Dumnezeu Nascatoare, căci, cu pacate grozave, mi-am spurcat sufletul şi în lenevire mi-am cheltuit toata viaţa mea; ci, cu rugaciunile tale, spala-mă de toată necurăţia". O altă cântare edificatoare în acest sens: "La mulţimea faptelor mele celor rele, cugetând eu, ticălosul, mă cutremur de înfricoşata zi a judecăţii; ci, îndrăznind spre mila milostivirii Tale, ca David strig Ţie: Miluieşte-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta". Din această clipă, care nu este o simplă aducere aminte, ci o profundă cutremurare, începe procesul pocăinţei. 
Una din cele mai valoroase slujbe este Canonul cel Mare al Sfantului Andrei Cretanul. Se remarca prin mulţimea stihurilor şi troparelor (250 de tropare), prin profunzimea sentimentelor pe care le exprima. O plângere de pocăinţă care ne vorbeste despre adancimea pacatului, tulburand sufletul cu jalea, căinţa şi nădejdea. Nicio altă confesiune creştină nu are o capodoperă de cult ca acest canon de pocainţă, o comoara de simţire şi trăire religioasă, un mijloc de ridicare din umbra păcatului şi a morţii. Se cântă în primele patru zile ale săptamanii celei dintâi a Postului, apoi în intregime la denia din Joia săptămânii a cincea şi reda tema izbavirii din osânda păcatului prin umilinţă şi fapte bune: De unde voi începe a plange faptele mele cele ticăloase? Care începere voi pune, Hristoase, tânguirii acestei de acum? Ci, ca un milostiv, dă-mi iertare greşelilor. Părerea de rău deschide izvorul lacrimilor de pocăinţă: "Spală-mă, Stăpâne, în baia lacrimilor mele mă rog Ţie, albă făcând haina trupului meu ca zapada"
 La fel de valoroasă şi de folositoare este Rugaciunea Sfantului Efrem Sirul, "Doamne si Stapanul vietii mele...". Aceasta poate fi socotită rugaciunea specifică a Postului. În slujbele din această perioadă ea apare şi revine mereu ca un refren. Această rugăciune  subliniază faptul că toate stradaniile noastre au ca scop iniţial eliberarea noastră de bolile duhovnicesti. Este vorba de păcatele sau patimile de care trebuie să ne ferim sau pe care  trebuie să le lepadam: trândăvia, grija de multe, iubirea de stăpânire şi grăirea în deşert. Aceste patru păcate sunt o cuprindere în sine a celor opt păcate capitale: lăcomia pântecelui, desfrânarea, iubirea de argint, întristarea, mânia, trândăvia şi slava deşartă sau mandria.
În partea a doua a rugaciunii unde cerem sa ne impodobim cu virtuţi de seamă: curaţia, gândul smerit, răbdarea şi dragostea, deasupra situându-se putinţa de a ne vedea greşelile proprii si de a nu osandi pe aproapele nostrum. Şi aceste ţeluri pozitive sunt expresia celor şapte virtuţi capitale: întelepciunea, dreptatea, curajul, tăria, cumpătarea, credinţa, nădejdea, dragostea. Acestor capodopere ale literaturii imnografice se mai adauga cântarea Monahiei Casia, cunoscută în cărţile de cult sub denumirea "Doamne, femeia aceea ce căzuse în păcate multe", pe care o auzim în Săptămâna Patimilor, un strigăt de pocainţă, plin de smerenie şi de nădejde în îndurarea lui Dumnezeu.
Pornind de la usile pocaintei care ni se deschid, auzind îndemnul condacului din Canonul cel Mare: "Suflete al meu, suflete al meu, scoala-te pentru ce dormi", trecand prin baia canonului de pocainţă şi însoţind pocăinţa noastră de rugaciune Sf. Efrem Sirul, ajungem la dobandirea starii celei dintai. Ajungem la inviere, la eliberarea de păcat şi ridicarea ei în slavă. Numai în stare de curaţie şi lumină putem sa-l primim pe Hristos cel inviat. Să păşim înspre Marele Post ascultând cântările bisericeşti care ne îndeamna: "Primăvara Sfântului Post, care luminează trupurile şi sufletele tuturor... să o începem luminat, strălucind în razele sfintelor porunci ale lui Hristos, Dumnezeul nostrum… ca să ajungem luminaţi la sfânta şi de a treia zi a Învierii"
Să ne ridicăm din patimi, încercând cu post, cu rugaciune şi cu milostenie scara celor patruzeci de zile ale Marelui Post, crescând duhovniceşte în credintă, în dragoste şi în nădejdea mântuirii, până ce vom ajunge înaintea lui Hristos Cel Înviat şi în lumina cea neapusă a Preasfintei Treimi.

surse: http://www.crestinortodox.ro/religie/nobletea-duhovniceasca-99472.html http://www.crestinortodox.ro/paste/postul-pastelui/invatatura-despre-post-biserica-ortodoxa-71105.html
http://www.crestinortodox.ro/religie/pocainta-inviere-triod-69607.html